Cu La Cabine frumusețea nu e trecătoare

Oare câți dintre noi nu am copilărit la bunici atunci când eram mici? Eu unul, trebuie să recunosc faptul că încă de mic am fost înconjurat de femei: de bunica, cele 2 mătuși ale mele… femei care au contribuit toate la educația mea.

Și crescând astfel printre femei, inevitabil am crescut cu telenovele precum Sărmana Maria [Maria la del Barrio], Maria Mercedes, Îngerașul [Carita de Angel] sau mai știu eu ce mai era pe vremea aceea, toate telenovelele în limba spaniolă… limbă de care mă îndrăgostisem la un moment dat.

Ajunsesem să mă cred un Jose Armando spaniol, gata să cucerească vreo Esmeraldă (nu cele care se ocupă cu fer-ul). Așa am aflat că frumusețea nu este trecătoare!

Mă uit acum la Thalia, care are cam 50 de anișori acum… și nici nu-i dau acea vârstă.

Mi-am făcut curaj să o sun la un moment dat, după ce mi-a dat numărul ei personal într-un mesaj privat de pe Facebook … și am îndrăznit să o întreb cum și ce face de este mereu atât de frumoasă.

Mi-a răspuns că pentru un boost de prospețime folosește La Cabine Collagen. Iar pentru prevenirea imperfecțiunilor, matifierea pielii și atenuarea porilor, folosește La Cabine Anti Imperfection. A intrat apoi în mult mai multe detalii care pe mine mă depășeau timp în care eram fascinat de limba ei spaniolă.

Acel corason, cu accentul pe s. Modul în care auzeam acel s în ureche, mă transporta la mii de kilometri distanță și mă simțeam parcă lângă ea. Eram fermecat și topit în aceeași măsură.

M-a întrebat apoi ce oră este la mine. I-am spus că între noi doi nu există timp sau bariere și așa se face că mai apoi m-a sunat cu apel video pe o platformă de socializare.

Nu am răspuns imediat, deoarece mi se părea că eram îmbrăcat prea sumar pentru ea. Mi-am luat capotul, pipa și paharul de coniac… după care m-am așezat în fotoliu, ascultând o melodie frumoasă – spaniolă de-a ei, mai recentă: No Me Acuerdo . Voiam să știe că o apreciez atât ca femeie, cât și pentru calitățile actoricești și vocale.

„Daniel, nu-mi vine să cred că asculți piesa aceea. Este printre preferatele mele!”

Querida și mie îmi place această piesă foarte mult! Dar totuși să revenim la secretul frumuseții tale.”

„Deși nu mă simt bătrână și nici măcar nu sunt… uneori mai am nevoie de ajutor. Spre surprinderea și norocul meu, am descoperit gama La Cabine și din când în când – când timpul îmi permite – am grijă de tenul și pielea mea cu aceste produse miraculoase. Cu La Cabine frumusețea nu e trecătoare!”.

„Ahh, querida!” oftez eu tragând din pipă.

„Vrei să îți arăt cât de ușor sunt de folosit aceste produse?” mă întreabă ea.

Sorbind din paharul de coniac și sorbind-o pe ea din priviri, îi aprob dând din cap.

Se așează la o masă… un fel de comodă – sau nici măcar nu știu ce era. Dar era la fel de mare ca garsoniera mea. Plină de oglinzi și lumini. Eu fiind o persoană modestă nu ii puteam arăta mai mult decât acel fotoliu și un poster cu un șemineu undeva în dreapta – jos. Deschide cu atâta ușurință o filoă de la La Cabine, aplică pe un disc demachiant și apoi pe piele.

Broscoiul se uita la prințesă! Eram pur și simplu fascinat. Vedeam așa o aură în jurul ei.

Totul se mișca parcă în reluare, părul părea a i se mișca în vânt.

Totul părea ca o fantasmă.

Querida, spune-mi te rog cât mai multe cuvinte care conțin litera s, te rog frumos!”

Și așa a început o frumoasă prietenie. Vorbeam aproape în fiecare seară. Ne făcusem un obicei să adormim cu camerele pornite.

Dar stai… ce se aude? Mama ei de alarmă! Să fi fost doar un vis frumos? Dar nu cred, din moment ce am primit de la Thalia acest videoclip – de mai jos.

Am ajuns astfel să le recomand și femeilor care m-au crescut și educat, gama La Cabine. Mă bucur că astfel le-am demonstrat și femeilor din viața mea faptul că prin ajutorul La Cabine frumusețea nu e trecătoare.

Voi ce produse de îngrijire personală folosiți și de ce? Puteți lăsa un comentariu în secțiunea de mai jos.

Acest articol a fost scris pentru Spring SuperBlog 2021 .

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Un comentariu la „Cu La Cabine frumusețea nu e trecătoare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code