Carantinelu – episod pilot

Numele meu este Ionel Caranti și sunt român get-beget. Aici este totuși discutabil, mama fiind o simplă femeie de la țară al cărui nume este Maria-Ioana Apopii, iar tatăl fiind un medic italian Giovani Caranti. Tata a cunoscut-o pe mama pe vremea când a venit în sătucul nostru să facă voluntariat, noi neavând un medic în sat. Mama – ați ghicit! Fată de preot! Întâmplarea fericită este că ei doi s-au cunoscut la cabinetul medical și dupâ câteva luni de curtat, a reușit italianul să facă o casă cu tot cu curte, pavaj etc și după alte nouă luni am

Citește mai mult

O seara normala pe timp de COVID19 (partea a II-a)

Cum tanti Nuți a ieșit din schemă, mai am încă patru jucători de scos de la masă. Drăguță a fost reacția lui tanti Nuți, care s-a ridicat demnă de la masă și a fugit pe balcon să fumeze o țigară. Tanti Nuți era o femeie pe la vreo 55 de ani, destul de c(r)ochetă. Oare cum le va putea spune nepoților că nu le va mai face prăjiturele de acum înainte? Se întoarce de pe balcon și își reia locul la masă pentru a vedea cum va continua meciul. Vreo câteva mâini am stat potolit și am mers numai la

Citește mai mult

Erik – mașina familiei Popescu

Salutare, eu sunt Erik, mașina suedeză a familiei Popescu. Treaba mea este să transport familia Popescu peste tot  în siguranță și să fac în așa fel încât drumurile să fie interesante și fără situații neprevăzute. Până acum am reușit să fac asta cu brio și m-am și distrat pe cinste în aventurile familiei. Încă de când m-a achiziționat, domnul Popescu a avut mare grijă de mine și m-a echipat corespunzător, ca să pot participa și eu la aventurile familiei. După nici 100 de km parcurși, aceștia m-au dus la domnul Dorin, mecanicul familiei. Inițial am crezut că făcusem eu ceva

Citește mai mult

O seara normala pe timp de COVID19 (partea lui de consolare)

Această povestire este scrisă din punctul de vedere a lui Nubitu, iar titlul vine din celebra serie a filmelor cu James Bond… numai ca Nubito este blond. Se făcuse ora 21:30, iar noi încă eram în garsoniera din Titan, jucam proviziile la partida de poker. Miza era uriașă, cel care curăța masa putea să trăiască lejer o lună în auto-izolare cu proviziile ce le aduna de la ceilalți jucători. Cele trei scrumiere se umpluseră cu mucuri de țigară, doamna Doina obosise și ea și nu mai era oricum vreme de golit și spălat scrumiere, pentru că jocul era încins. Se

Citește mai mult

Panica maxima cu Covid-19

Mare panica, mare de cand cu Covid-19! Am fost si eu intr-un hypermarket aseara, sa cumpar d-ale gurii. Am rămas șocat să văd într-adevăr rafturi goale la făină și la carne. Nici la capitolul hârtie igienică nu am mai găsit ceva, decât câteva role ce păreau a fi căzut pe jos și erau puțin murdare. Parcă ar fi venit sfârșitul lumii, nu alta. Dar ce e important pentru români – și am descoperit mai apoi că și în alte țări – este să avem hârtie igienică. Adevărul e că vin vremuri căcăcioase, din moment ce și proviziile de fasole la

Citește mai mult

O seara normala pe timp de COVID19 (partea I)

7 persoane… o garsonieră din Titan… o grămadă de marfă de contrabandă. Arbitrul ne-a invitat la o seară de poker, dar înainte de asta… trebuia să faci dovada că ai pe ce juca. Mai târziu am aflat că Arbitrul era de fapt o femeie, respectiv tanti Doina. Iată-mă deci suit în mașina personală, cu portbagajul plin cu conserve de fasole. La începutul crizei și panicii am cumpărat vreo 1000 de conserve de fasole, dar nu d-alea ieftine… ci d-alea cu afumătură. Ca să vadă Arbitrul că sunt fezabil, am luat la mine vreo 200 de conserve. Oricum buy-in-ul era de

Citește mai mult

Suntem o tara de pacanisti, datornici si consumatori

Titlul este mai mult decat semnificativ si spune multe. De ce suntem o tara de pacanisti, datornici si consumatori va intrebati? Raspunsul va veni punctual. Suntem o tara de pacanisti Deoarece nu exista sector din Bucuresti sau cartier din afara Bucurestiului care sa nu aiba cel putin o sala de jocuri. Daca nu bagam cel putin un bilet de 1 leu la Polonia sau sa dam o rosie / neagra. Am patit-o si eu sa ma duc pana la piata si sa ii spun sotiei ca stau la rand la portocale. Suntem o tara de datornici Nu exista strada principala

Citește mai mult

De ce cumpără românii ca disperații

Acum câteva luni m-am lovit de-o dilemă. Dilema mea de-o viață se pare… aceea de a investi timp, resurse, sentimente în ceva ce s-a dovedit a nu renta. Nu despre asta vreau să vorbesc astăzi ci despre discuția pe care o avusesem cu iubita mea cu alte câteva luni înainte. Wow, șoc și groază! Am iubită! Cine ar fi crezut asta? Discuția respectivă, puțin în contradictoriu, survenise pe când eram la cumpărături împreună. Cam o dată la două săptămâni mergem împreună într-un hypermaket pentru a face aprovizionare. Și este imposibil ca de fiecare dată să cădem la pace. Eu vreau

Citește mai mult

Noua carte HeartStone Pensionara

Mai nou, jucătorii de Heartstone au început să se plângă, după ce au fost bătuți de o carte legendară: Heartstone Pensionara. Aceasta are 1 viață și 1 atac. Cartea face parte din seria RATB mai ales, iar atunci când vede „scaun liber” se activează cu charge (atac fără a mai sta o tură) și cu Windfury (poate ataca de două ori după prima tură). Utilizatorul Raka ne-a scris: „cartea este mult prea OP, mai ales când începe să țipe la cărțiile mele, toate se ridică de pe masă și pleacă… inclusiv caracterul meu, carte de instant victory, PREA OP, trebuie

Citește mai mult

Program de 1 Decembrie – Alba Iulia

A trecut ceva timp de cand am fost la parada de 1 Decembrie, mai exact un an. Numai ca anul acesta am ales o alta destinatie, fiind satul de aceeasi parada militara din Bucuresti, iar destinatia aleasa catre care m-a impins Dumnezeu a fost Alba Iulia . Pe tren imi raspuna in minte intr-una piesa Sus pe toc – Versuri Shift feat Marius Moga: „[…] Si-i naturala, si-a uitat acasa rujul, S-ar intoarce dupa el, dar e prea departe Clujul, N-o cheama Iulia, dar vine de la Alba, Distanta mare dom’le, s-a tocit si talpa, […]” numai ca Alba Iulia

Citește mai mult

Atenție la profitori

O să vă povestesc o întâmplare reală ce se întâmplă poate chiar și acum când scriu despre asta. De câteva zile, pe la Piața Muncii umblă un bărbat cam la 35-40 de ani ce profită de încrederea și bunătatea oamenilor. De ce spun asta? Să încep cu începutul. Mă plimbam prin zona Piața Muncii, când dintr-o dată observ un domn cum se împiedică și cade pe jos. Nimeni nu sare sa-l ridice, așa că îl ajut. Îmi mulțumește politicos și intră în vorbă cu mine. Mă roagă să-l traversez strada pentru că vrea să ajungă la nu știu ce spital

Citește mai mult