Cum am montat parchet dublu stratificat de la Alma Parchet
În nenumărate rânduri am abordat tema renovărilor și a bricolajului, asta deoarece mi-a luat cam 2 ani să renovez un apartament cu două camere. Din mai multe considerente, cele mai multe fiind de ordin financiar. Dar când faci ceva pentru tine, vrei să fie perfect și de calitate.
Ajunsesem la culmea răbdării deoarece nu găseam parchetul potrivit pe nicăieri. După lungi căutări pe site-uri de bricolaj sau alte site-uri, mi se părea că mă afund și mai mult in detalii.
Există atât de multe tipuri de parchet: parchet din lemn masiv, parchet exotic sau autohton, parchet triplustratificat, dublu stratificat… șamd.
Aici este o poveste amuzantă, deoarece am ales ce-a mai de compromis variantă: am achiziționat în primă fază un parchet de aproximativ 45 RON/m2 . M-am tot interesat pe la meseriași cam care este prețul de montaj și acesta varia între 15-25 RON/m2. Cum aveam nevoie de cineva care să îmi toarne și șapă, am negociat ca prețul de montare parchet să fie de 15 RON/m2.
Nu știu cum se face de am eu așa o baftă… că am venit acasă după o zi de muncă grea și istovitoare și am găsit mare bahaos în casă. Șapa o turnasem și eu cu câteva zile înainte, mult mai bine decât meseriașul. Parchetul dublu stratificat pe care îl alesesem – îl montasem și eu cu o zi înainte, mult mai bine decât meseriașul. Dar pentru că nu i-a plăcut neveste-mii cum îl montasem eu, a zis să apelăm la cineva priceput, că eu mă pricep la imprimante sau alte chestii… nu la parchet sau șapă.
Turbam de furie și stăteam cu meseriașul în față. L-am întrebat cum i se pare că a lucrat, dacă el ar locui cu un așa parchet și așa șapă turnată. Nu înțeleg cum poti folosi 160 kg de material la un balcon de 3m2. Cu câteva zile înainte eu folosisem aproape 80 kg de șapă autonivelantă și aproape că terminasem balconul…
Așa se face că l-am dat afară pe meseriaș, dar nu înainte să îmi ceară aproximativ 200 RON pentru ziua de ‘muncă‘. M-am ales deci cu un parchet pus varză, banii și materialele pentru șapă + 200 lei pagubă.
Abia atunci am înțeles de ce e mai bine să apelezi la o firmă care se ocupă nu numai cu vânzarea de parchet, dar și cu montarea. Scapi de o bătaie de cap dintr-un foc.
Am aflat de la două cunoștințe de Alma Parchet, o firmă care pe lângă comercializarea de parchet se ocupă și cu montarea acestuia. Mai mult decât atât, aceștia montează și parchet din lemn pentru încălzire în pardoseală.
Am ales să merg pe un parchet de o culoare deschisă – Stejar Alaska Clasic, parchet dublu stratificat de 10mm.
Totul a decurs lin: am dat comanda, am stabilit ziua de livrare și montare a parchetului. Am ajuns acasă și tot ce mai trebuia să fac era să aranjez mobila în cameră.
Am optat pentru montajul fără încălzire în pardoseală, deoarece nu am centrală la apartament – încă. Dar pe viitor se poate și această variantă. Acum înțeleg și sensul zicalei: „Dai un ban, dar stai în față!„. Am avut parte de o echipă profesionistă și nu mi-am mai bătut capul cu detalii tehnice: oare trebuie folie nu știu de care, sau polistiren extrudat de 3mm, 5mm sau mai mare?
Voi de ce probleme v-ați lovit la montarea parchetului? Împărtășiți cu noi din experiențele voastre, în secțiunea dedicată de mai jos.
Acest articol a fost scris pentru Spring Super Blog 2021 .
Pingback: Proba 9. Alma Parchet – pardoseli din lemn pentru casa ta