Jurnalul iubitului unei escorte – Episodul 2

Mă trezesc cu o durere infernală de cap și văd schițele pe care le desenasem peste noapte. Al cui era acel zâmbet? A cui era acea siluetă pe care o desenasem în toiul nopții? Iau două analgezice, mă uit timid înspre cortinele trase ce lăsau soarele sa intre în cameră și adorm – din nou – cu schițele pe pat, lângă mine.

Această stare de somnolența a mea nu durează foarte mult, deoarece aud cum o doamnă de la curățenie intră în cameră să facă curat, probabil după ce a bătut la ușă și nu am răspuns. Aceasta din urmă mă găsește ridicat în capul oaselor, cu o stare de amețeală ușoară și-și cere scuze. Când mă dezmeticesc îi spun că nu este nicio problemă și uitându-mă la ceas observ că pierdusem deja micul dejun de la hotel, dar mă decid să ies la o cafenea prin oraș. Îmi iau sacoul, portofelul, telefonul și cheile de la cameră și plec în căutarea unei cafenele decente. Mă întorc după un creion și blocul de desen, pe care-l prind sub braț în drum spre ușă.

Nu pot spune că mă simțeam grozav după noaptea trecută, sunt morocănos. Sunt convins însă că o cană – nu ceașcă – de cafea o să mă facă să-mi schimb părerea. Merg câteva străzi și găsesc o cafenea cu o terasă mai retrasă și relativ mai liberă. Mă așez la o masă afară, la umbra și comand un dublu-expresso. Deschid blocul de desen și mă uit la ceea ce desenasem peste noapte, căutând imprejur ceva asemănător.

Primesc dublu-expresso-ul comandat, cu un pahar de apă lângă și un biscuite. Începe să-mi placă ziua de azi.

Orașul parcă nici nu dormise, era la fel de plin de viață ca și cu o noapte înainte. Probabil că așa este în fiecare an când este Festivalul de la Sighișoara.

– Nu te supăra, pot să mă așez lângă tine? sunt eu întrerupt.

Ridic privirea și văd o tipă într-o rochie galbenă, cu o pălărie crem și ochelari ce-i acopereau ochii. Îmi zâmbește, își dă ochelarii jos și… Nu! Nu se putea să fie doar o coincidență!

– Cumva mă urmărești? Doar ți-am spus că stau la două străzi distanță…

Nu apuc să răspund din mai multe motive. EA se așezase deja la masă, nici nu-mi dădusem seama că am trecut pe lângă localul unde petrecusem cu o seară înainte, eram nedumerit pentru că în desen ea avea părul brunet.

– Drăguț! Pot să mă uit? și-mi ia blocul de desen din mână. Ți-a mâncat pisica limba?

– Buna! Da… Nu… Adică da, poți sta lângă mine. Nu, nu mi-a mâncat pisica limba!

– Ai talent, tipule! îmi spune ea.

– D-șoara ce comandă? ne întreabă ospătarul.

– D-șoara nu stă…

– Un cappuccino vienez, te rog și un croissant – comandă ea, până să apuc eu să-i spun ospătarului că ea nu va sta mult.

– Ți-a spus cineva că poți fi foarte enervant de insistentă?

– Crezi sau nu, ești singurul meu prieten în acest oraș. Ce faci după ce-ți termini cafeaua? Ți-ar plăcea să ne plimbăm prin oraș?

După cum am zis, era incredibil de insistentă, dar pe deoparte are dreptate. Chiar nu aveam niciun prieten în acest oraș, așa că accept propunerea ei.

– Ochii mei au culoarea căprui! îmi spune ea, și-mi înapoiază blocul de desen, după ce a analizat cu un ochi de critic ambele desene.

Ne bem cafeaua în liniște, fără ca niciunul din noi să mai spună ceva. Când să achităm nota, îmi spune că se ocupă ea.

– Măcar atâta lucru pot face, după noaptea trecută! îmi spune ea.

Îi permit și o întreb:

– Apropo de noaptea trecută…

Ne ridicăm de la masă, iar Ely mă ia de braț și mă ghidează spre centrul orașului.

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code