Detectivul particular – Episodul 9 – Evadarea

Ce friguroase sunt celulele Poliției Române. Pereți vopsiți într-un gri spălăcit, igrasie pe ei… Aveam timp să mă gândesc la ultimele cuvinte ale lui Gabi. Ce ar trebui să reprezinte „Milion Dollars”? Un film? O piesă de teatru? Un local? Orice ar fi fost, trebuia să aflu, deoarece mai mult ca sigur avea legătură cu Smaranda.
Îmi veni ideea genială de a da singurul telefon la care aveam dreptul. Nu aveam de ce să sun un avocat, așa că-l sun pe Andrei, mâna dreaptă a d-lui MSC. Acesta m-a asigurat la telefon că totul se va rezolva. Urăsc să aștept, toată această așteptare mă omora, dar după câteva ore aud cum mă strigă un polițist:

– Detectiv Light?

Mă ridic de pe patul tare ca scândura si spun un „Da, eu sunt!“ hotărât, fără a-mi da seama câtă invidie puteam stârni printre ceilalți care erau încarcerați!

– Ești liber! Vei fi anchetat în stare de libertate!

Nu mai stau prea mult la discuții cu ei. Merg să-mi iau lucrurile personale și mă tirez. Andrei mă întreabă dacă mă poate lăsa undeva fiind vreo cinci dimineața și un frig ce-mi îngheța oasele. Îmi trag pălăria pe ochi, îmi ridic gulerul la palton, îmi aprind o țigară și-i spun lui Andrei că mi-ar fi de foarte mare ajutor dacă m-ar putea duce până la Institutul Național de Medicină Legală (I.N.M.L.). Trebuia neapărat să aflu ce s-a întâmplat de fapt cu Gabi, deci m-am gândit să vorbesc cu medicul legist. Ajuns acolo intru ca din pușcă.

– Dar domnule, nu aveți voie să intrați! a încearcat un bodyguard să mă opreaască.
– Mă băiete, tu vezi cât sunt pe lângă tine? îi spun eu, după ce l-am văzut cât de pricăjit era. Nu era momentul să creez o scenă și să mă întorc înapoi la secție, dar știam că intimidarea o să meargă – cel puțin de data asta.
– Da! îmi răspunde el c-o voce ușor tremurândă.

Îl înțeleg că el doar își făcea datoria, dar și eu voiam să aflu ce s-a întâmplat cu Gabi – asta dacă medicul legist a avut suficient timp să analizeze cadavrul.

– Atunci nu mă supăra! Oricum sunt detectiv… și-i arăt legitimația. Am venit doar să aflu niște informații, nu vreau scandal.

Într-un final ajung la morgă și mă prezint medicului legist. Voiam să-mi mai văd încă o dată prietenul – cel care m-a convins să nu mă las de meseria de detectiv. Ironia sorții face ca pe hol să mă întâlnesc și cu prietena lui Gabi. Îmi dau pălăria jos și-i spun un cât se poate de sincer „Condoleanțe!“, dar ea nu și-a putut ține-n frâu furia și a răbufnit la mine:

– Numai din cauza ta a murit… Nenorocitule! și începe să-mi dea câteva palme – pe care probabil că le meritam. În timp ce mă izbește cu pumnii în piept, umeri sau pe unde a apucat, încerc s-o îmbrățișez pentru a se liniști, dar bufnește în plâns.

Nu știu dacă ați văzut vreodată o femeie plângând, din orice motiv ar fi el. Este ceva ce poate topi aurul instant. După un timp se oprește și mă îmbrățișază și ea.

– Știu că a fost prietenul tău, dar nu tu ai stat cu el în casă ani de zile – îmi spune ea cu ochii plini de lacrimi.
– Îți jur că cei care i-au făcut asta, vor plăti cu vârf și îndesat! deoarece devenise o problemă personală.

Apoi mă duc la medic și-i cer dosarul autopsiei.

– Curios este… – începe doctorul să-mi spună – … faptul că nu a murit înecat așa cum am crezut inițial. Este adevărat că am găsit și apă-n plămânii lui, dar cantități foarte mici. Din faptul că este foarte vânăt – a reieșit că a fost torturat. Pe de altă parte avea mușchii foarte încordați, iar concluzia finală a fost că a suferit un infarct din cauza hipotermiei!

Mă uitam peste pozele făcute de doctor, iar una dintre ele mi-a sărit în ochi.
– Și această vânătaie? Cum credeți că s-a ales cu ea? întreb eu, arătându-i doctorului poza cu pricina.
– Analizând și alte aspecte am găsit la nivelul craniului și cel al cefei două urme adânci. Judecând după urmele lăsate, acestea puteau fi provocate de patul unei puști sau de mânerul unui pistol…

Începusem să văd negru în fața ochilor. Îi cer permisiunea doctorului de a-mi vedea pentru ultima dată prietenul, după care plec de acolo fără a mă uita inapoi…

– La bună revedere, prietene! Domnul să te aibă-n pază! și ies pe ușa institutului.

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code