Detectivul particular – Episodul 12 – Plicul

Cred că pe la ora cinci dimineața l-am expediat pe Ervin acasă și i-am mulțumit că m-a suportat două nopți la rând. Mă așez pe treptele de la stația de metrou P-ța Muncii și cu un sictir trag din țigară. O așteptam pe chelneriță, tipă al cărui nume nu-l știam, dar urma să-l aflu. E cald afară… Incredibil de cald!
Iat-o că vine! Îmi spune un „Bună!“ și mă roagă să mergem.

– Bună și ție! îi răspund în timp ce-o urmez. Are pasul destul de mare pentru o d-soară de 1,70 m înălțime.
– Hai că dau eu cafeaua, am ieșit bine cu șpaga aseară! și se întoarce spre mine, exact când mă uitam la fundul ei bombat.
– Am uitat să te întreb cum te cheamă! îi spun puțin rușinat de faza de mai devreme.
Dacă tot vrea să dea o cafea, de ce s-o refuz? [nu că nu mi-aș permite să dau eu cafeaua, dar dacă îi face ei plăcere, de ce să-i iau această mică plăcere?]
– Păi cunoscuți-mi spun Dy, numele real e Daiana Moraşnu! îmi spune ea printre dinții de-un alb imaculat.
Mă duce într-o cafenea puțin mai încolo de P-ța Muncii. Am trecut de nenumărate ori p-acolo, dar nu știam că ar fi o cafenea prin zonă. Cred ca frecventa locul deoarece și chelnerița de acolo îi vorbea foarte familial. Oricum când ești în aceeași branșa, e posibil să te cunoști cu ceilalți – chiar dacă nu lucrezi în același local sau pentru același patron.
– Spuneai că mă poți ajuta? trec eu direct la subiect.
– Din moment ce și tu mă poți ajuta… răspunde ea.
Părea o tipă destul de înțepată…
– Normal că te pot ajuta… Doar o mână o spală pe cealaltă, nu?
– Spune-mi, ce ai nevoie să știi?
– Vreau să-mi spui absolut tot ce știi despre Roxana Mihail Smaranda, sau după cum o știi tu: despre prietena patronului…
– Știi că n-o să fie ieftin, nu? îmi spune ea – eu dau din cap și-i spun că banii nu-s o problemă. Tot ce știu este că acum 3 ani, când m-am angajat eu aici, ea era de aproape 2 ani cu șeful… începe ea să-mi povestească.

Aflu o grămadă de lucruri pe care nici nu sunt sigur că aș fi vrut să le aflu, dar le notez în carnețelul meu. Nimic care să mă ajute! Oricum orice informație putea să valoreze mai mult decât credeam, dar poate că nu-i vedeam relevanța acum. După un pachet de țigări și 3 cafele Dy îmi spune că asta e cam tot ce știe! Îi mulțumesc pentru informații și-i întind un plic cu bani. O întreb dacă este mulțumită și aprobă. Ne ridicăm să ieșim din local, iar Dy mă invită la ea acasă! Mă scuz politicos. Dacă era altă zi numai, dar fiind duminică – mai bine nu. Nefiindu-mi somn, mă gândesc să dau o raită pe la birou.
Descui ușa și găsesc pe jos un plic galben. Nu avea cum să fie o bombă, și m-am gândit la ce e mai rău – să fie Antrax? Îmi fac curaj să deschid plicul, și ce găsesc în el? Câteva poze în care l-am recunoscut pe Gabi. Era legat de un scaun și plin de sânge.

– Nenorociții! încep să înjur.

Mă uitam la poze și tremuram de nervi. Nu mai gândeam limpede. Ultima poza avea un mesaj ce cred că mi-era adresat. Acesta spunea: „TU URMEZI!”…
Mă așez pe scaun și analizez în minte tot cazul. Ceva, undeva nu este-n regulă, iar eu trebuie să aflu unde… dar… dar acum… … Acum mi-e prea somn și adorm…

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code