Cum i-am mâncat dulceața lui Răzvan
Ar fi fost frumos să începem mai degrabă cu povestea pateului de Neptun, dar fiind lungă… mai bine vă povestesc cum i-am mâncat dulceața lui Răzvan.
Până de curând Răzvan nu a fost în București și dacă am înțeles eu bine de la el, câștigase un concurs Superblog sau ceva asemănător la DriedFruits. Așa se face că m-a rugat pe mine să îi dau comandă de niște dulceață de chichi bambus, ceva.
Mă rog, observ că mi-a scris să îi dau comandă de dulceață de ananas și ghimbir. Zis și făcut, am dat comandă într-o miercuri seară parcă, iar vineri a și ajuns comanda. Măi, să tot fie vreo 3-4 vineri de atunci… Nu mai știu de când cu carantina asta și auto-izolarea. Cert este că de atunci și până în prezent nu m-am putut abține și am desfăcut dulceața omului, cu gândul doar să gust puțin.
Măi și am gustat. Și am mai gustat. Și am pus și la clătite. Am mâncat și cu unt, dimineața… până când am realizat că nu prea mai am ce dulceață să îi dau lui Răzvan. Am încercat eu să negociez cu el, să-i dau ultimele 2 borcane de magiun de la bunica pe cel de ananas și ghimbir… Dar el NU și NU! Batman, Batman.
Acum trebuie să o repar cumva. Ca să nu îi mai mănânc dulceața, probabil o să dau comanda direct la el. Nu mai are rost să vă spun cum i-am dat și vecinei să guste, și vecinului la fel… sau cum a gustat până și Marica din ea. Nu de alta, dar să nu vă formați vreo părere greșită despre această dulceață. Ea nu umblă așa cu orișicine!
Sau în loc de dulceață, îi pun niște untură făcută de mine. Nici măcar nu o să se prindă. Sau poate acceptă schimbul cu 2 borcane de magiun. Și alea sunt bune, doar sunt făcute de bunica.
Ideea este simplă! Dacă mă mai pune vreun prieten să îi dau comandă de ceva pe adresa mea, cred că o să refuz. Tentația ar fi mult prea mare, indiferent despre ce ar fi vorba. Cu atât mai mult dacă este vorba despre dulciuri. Sau despre dulceață.
Voi ați mâncat vreodată mâncarea vreunui prieten? Cum a fost și cum a reacționat la aflarea veștii? Puteți să împărtășiți cu noi povestea în secțiunea de comentarii de mai jos.
Hahaha! Sa iti fie de bine!
Eu nu am fost niciodata in situatia ta, dar m-am aflat adesea in situatia lui Razvan. Cand eram la facultate stateam in apartament cu o prietena din copilarie… si de fiecare data cand ne veneau pachetele, eu primeam o superzacusca facuta de mama. Cand ma apuca pofta: nu mai exista. Cate crize de nervi am facut de-a lungul timpului pentru zacusca…. :))))
Mi-ai facut pofta de zacusca acum. Sa vad daca mai am prieteni la care sa apelez…
Nu am zacusca!!!
La facultate ajunsesem sa imi scriu numele pe caserole :)) de fapt, le comandam gata scrise, de la mama.
TIE NU ITI COMENTEZ!
Pai? Cum asa? Inca mai esti supi? E doar o dulceata!
:)) ha ha, ce mai prieten! Nu, nu am mâncat mâncarea prietenilor deși uneori atenția a fost foarte mare. Subt foarte rea mai ales cand vine vorba de dulciuri.
Dar cand eram copil ma trimitea bunica la o doamnă mai în vârstă pe strada să îi duc pâine. Și întotdeauna ii aduceam pâinea cu găuri în ea 😀 le-am spus că erau șoricei în punga 😀
Asta cu painea imi aduce aminte si mie de zilele cand ajungea acasa fara colturi. Si era painea aia turceasca de mancam singur una la o masa.
Nu îmi amintesc să fi mâncat vreodată mâncarea vreunui prieten fără să cer voie, dar am furat de poftă. Avea mătușa o budincă praf de ciocolată într-un dulap de bucătărie. Eh, și-mi făcea budinca aia cu ochiul de vreo lună. Mi-a fost rușine să i-o cer că doar aveam părinți cărora să le cer, dar ei n-au vrut să-mi ia budincă. Și am furat-o. Și mi-a fost frică. Și mătușa a aflat de fapta mea după vreo 10 ani. Habar n-avea de budinca aia uitată acolo. Acum nu mai fur nimic dulce, doar mănânc pe ascuns dulciurile copiilor mei. 🙈
Cate dulciuri nu mi-au cazut mie prada… dar dulceata lui Razvan le-a intrecut pe toate.
E vina mea, de fapt. Trebuia sa imi dau seama mai repede ca nu suntem prieteni!
😅😅 Eclerele de casă făcute la mare artă! Destinatarul era prea gras așa că a primit pachetul …. verbal! Cu ocazia aia am aflat că nu iubea eclerele făcute de mamă-sa, așa că nu am remușcări 😁. Și dulceață de ghimbir am mâncat pe ferry când era furtună 🤔. A costat ceva -luată de pe vas – dar a fost miraculoasă: până am mâncat borcănelul, a ajuns în port! Deci a funcționat la ….portofel!
Eram la o petrecere cu copii, eu fiind mică, și sărbătoritul primise și un kiwi pe lângă multe altele. Aveam așa o poftă că numai la gustul ăla acrișor mă gândeam. Trebuia la un joc să primească o pedeapsă, le-am tot propus celorlalți ca pedeapsa să fie să mâncăm fructul păgubaș, dar n-am convins pe nimeni 😂. Așa că mă tot uitam eu la kiwi, tot înghițeam în sec până am decis să-i fac o gaură în mijloc și apoi am lins degetul 😂. Efectiv, nu mai puteam. 🙈
Pingback: Toți putem fi superOameni - Răzvan Lupitu » Grațiela Vlad
Pingback: 10 produse pentru criză – Nebunelul
Pingback: Regim alimentar pe timp de auto izolare – Nebunelul
Pingback: Dacă mama ar fi colega mea de birou - 99XP