Jurnalul iubitului unei escorte – Prolog

Știu că nu am mai scris de ceva timp și toate astea din cauza lipsei timpului liber, a faptului că este vară… iar vara este o perioadă propice pentru distracție. Asta nu înseamnă că am uitat să scriu, sau că nu am despre ce să scriu – pentru că am câteva review-uri (recenzii) ale unor filme lansate și văzute recent, ba chiar mă gândesc la ce-a de-a… nici nu mai știu câta carte pe care vreau s-o scriu. După cum spune și titlul, subiectul este puțin mai diferit decât ceea ce am scris până în prezent. Nu, nu am uitat încă de „Clanul“ – partea a doua a cărții „Cazul complicat“, ci scriu în paralel și la acea carte – aștept totuși să-mi vină inspirația pentru un final neașteptat. De cele mai multe ori am fost de părere că dacă o carte nu te prinde din primele pagini, acea carte nu se merită să o citești, așa că mă voi baza iarăși pe un prolog reușit – pentru a scoate o carte de excepție. Partea ciudată este că deși nu este vorba de o carte încă, m-am gândit deja la coperta, poza de pe copertă și alte mici detalii. Voi începe!

Iată-mă într-un bar din Sighișoara. De mult timp voiam să vizitez orașul respectiv în timpul Festivalului de la Sighișoara, numai că în fiecare an a intervenit câte ceva ce m-a oprit din realizarea acestui vis. Anul acesta a fost ceva diferit, ceva s-a întâmplat și mi-am permis să-mi iau concediu fix în perioada festivalului. Iată-mă deci în acest bar ce pare a fi aici de decenii, comandându-mi un coniac ce merge la marele fix cu țigara de foi cu aromă de struguri pe care o cumpărasem de la o tutungerie din centrul orașului. Parcă mă lăsasem de fumat, dar un mic răsfăț ocazional nu a omorât pe nimeni, nu?

Îmi aprind țigara, trag un fum și apoi iau o sorbitură mică din coniac. Am un mic sentiment de plăcere, de parcă aș face ceva interzis. Apoi îmi îndrept privirea spre televizorul ce stătea în spatele meu, televizor ce îl puteam zări în oglinda din spatele barului. Era un meci de fotbal important și-mi dau seama cât de devreme este, ora 21:45 . Câțiva oameni au făcut un semicerc în fața barului și se uită cu mare interes la câțiva fachiri. De fapt nici nu sunt sigur că le spune fachiri, ci sunt niște oameni care se joacă cu focul… scuipă flăcări și așa mai departe. Sunt oarecum fascinat și eu de spectacolul de afară încât nu o observ pe tânăra d-șoară care tocmai se așezase în stânga mea, la bar.

Sorb încet din coniac, mai trag câte un fum din tigară și arunc câte un ochi la meci. Nici măcar asta nu știu de ce o fac, pentru că nu mă consider un microbist. Poate fac asta doar ca să treacă timpul mai repede. Din stânga mea aud cum cade ceva. Mă uit instinctiv în jos, mă aplec și-i ridic poșeta plic a d-șoarei din stânga, apoi i-o înmânez fără să-i răspund la acel „Mulțumesc!“ și acel zânbet drăguț. Nu-s o persoană prea sociabilă, trebuie să recunosc asta! Sorb mai departe din coniac și-mi mai comand unul, când aud:

– Pentru prima oară aici? și mă lovesc de același zâmbet drăguț ca mai devreme.

– Da! îi răspund eu scurt și tăios, văzându-mi mai departe de țigară și coniac.

Mă întorc iarăși spre televizor și văd cum una dintre echipe marcase deja primul gol. Ceasul arăta puțin peste ora 22, iar timpul trecea atât de greu, de parcă eram într-o altă dimensiune.

– Cu ce echipă ții? mă întreabă d-șoara din stânga.

Încerc să-mi păstrez cumpătul, deoarece eram oarecum deranjat de insistența ei de a se băga în seamă, și-i răspund că nu-s microbist – implicit nu țin cu vreo echipă anume.

– Nu vreau să par insistentă, dar și eu-s pentru prima dată în Sighișoara. Numele meu este Ely, te superi dacă stau lângă tine la bar?

Era puțin cam târziu pentru asta, deja simțeam cum mi-a suflat în ceafă în ultimele minute, iar astăzi chiar nu era una din zilele în care eram prea sociabil. Deși eram în concediu, nu mă simțeam prea confortabil. M-am gândit totuși că puțină companie nu strică, așa că i-am răspuns că nu mă deranjază dacă stă lângă mine.

– Mi-ar plăcea să beau un pahar de vin, dar văd că nu au decât la sticlă. Te-ar deranja dacă ai bea cu mine un pahar? continuă ea.

Da, sigur, de ce nu? Vin după coniac… sper să ajung în regulă la hotel numai, și să nu mă trezesc mahmur a doua zi dimineață. Ca să forțez puțin nota, îi propun să aleg eu vinul, însă d-șoara din stânga mea refuză categoric. Mi se pare normal, doar ea venise cu propunerea.

Îmi termin al doilea pahar de coniac și îi cer barmanului să-mi facă un pahar de vin cu sifon. Una dintre chelnerițe vine la mine și-mi spune că s-a eliberat o masă. Fiind puțin aiurea să o las singură la bar, și auzind-o puțin mai devreme cum vorbea cu o altă cheneriță cum că ar vrea și ea o masă, o invit pe d-șoară să stea cu mine la masă până terminăm vinul – apoi eu aș fi plecat și i-aș fi cedat masa. Îmi zâmbi foarte ștrengar și aprobă.

– Nu prea ești genul vorbăreț, nu?

– Nu știam că există un gen pentru asta! îi răspund eu la fel de tăios.

– Omul cât trăiește învață! iar discuția se mută la un alt subiect, fiind vizibil deranjat de faptul că am fost făcut anti-social într-un mod mai subtil. Cum spuneai că te numești?

Ce lipsit de maniere sunt, nici nu cred ca i-am acordat atenție când mi-a spus numele ei, iar eu nu m-am prezentat. Stăteam de mai bine de 15 minute și împărțeam o sticlă de vin bun, iar eu nu am fost în stare să-i spun care este numele meu.

– Marc. Numele meu este Marc.

– Bine, Marc. Eu-s Ely! Sau cel puțin așa-mi spun cunoscuții.

– Încântat de cunoștință!

– Asemenea! Ia spune-mi, Marc. Cu ce te ocupi? Eu lucrez drept contabilă.

– Nu fac mare lucru, fac desene… grafică pentru cărți sau reviste. Cărți pentru copii în mare parte.

– Ce drăguț!

Pentru câteva clipe mi s-a părut că mă pierd cu firea. Ori este vinul prea tare și alcoolul mi s-a urcat la cap.

– Te simți bine? Dacă nu, putem merge în camera mea – stau la 2 străzi mai încolo… dar să știi că este 300 RON ora, sau 1000 RON toată noaptea.

Pentru o secundă mă gândesc că poate nu am auzit eu bine, dar totuși îi răspund:

– Cred că m-ai înțeles greșit!

– Într-adevăr! Mulțumesc că m-ai făcut să-mi pierd timpul cu tine, idiotule! și d-șoara de lângă mine se ridică și pleacă furioasă.

Nu apuc să mai schițez absolut nimic, doar văd ca prin ceață o siluetă într-o rochie albă-înflorată, cu pantofi albaștri-cui, poșetă plic neagră și părul brunet cum se îndepărtează ușor-ușor de mine și iese afară în mulțime. Îl rog pe barman să îmi cheme un taxi, după ce achit nota. Mă uit la ceas, nici nu am realizat că s-a făcut atât de târziu, iar orașul este atât de animat la ora 1 și aproape 30 de minute. A fost o primă zi ciudată în Sighișoara!

Copyright poza.

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code