Jurnalul iubitului unei escorte – Episodul 4

Tac, nu spun absolut nimic și mă uit vinovat în jos. Nu știu ce mi-a mai spus, deoarece îmi aduc aminte doar frânturi. Eram într-o cameră necunoscută mie. Ely-și bagă mâinile-n părul meu și-mi ridică capul de pe pieptul ei. O țineam în brațe!

– Nu știu ce a fost în capul tău, dar îți mulțumesc. Aveam situația sub control, chiar dacă niciun bărbat nu a făcut ce ai făcut tu pentru mine!

Despre ce naiba vorbea? Și o strâng în brațe, las capul pe pieptul ei și închid ochii… Mă simțeam în siguranță, mă simțeam…

Nu puteam să respir, aveam nasul înfundat. Probabil mi-a fost frig sau ceva de genul ăsta. Aveam buzele uscate și mă durea capul îngrozitor. Deschid ochii și disting puțină lumină prin draperia geamului, dar camera nu mi-era cunoscută. Mă uit la ceas, este 6:30 dimineața.

– Te-ai și trezit? îi aud vocea caldă și mă ridic în capul oaselor brusc, frecându-mă la ochi. Stai liniștit, ești la mine în cameră. Nu erai în stare să mai spui două vorbe aseară, darămite să-mi spui unde stai! continuă ea.

Eram învelit cu o pătură pufoasă și mă simțeam cumva rușinat de situație. Probabil m-am făcut de râs aseară. Ely se indreaptă spre mine cu o ceașcă într-o mână.

– Ți-am făcut o cafea tare, asta te va ajuta să-ți revii mai repede. Nu e ca și cum nu te-am avertizat să nu dai shot după shot, aseara! Mai încolo o să mâncăm ceva ușor și o să iei un analgezic pentru durerea de cap.

– Dar tu n-ai dormit deloc? întreb eu în timp ce iau o gură din cafea.

Cafeaua era amară și nu-mi puteam stăpâni curiozitatea de unde avea atâta energie. Era îmbrăcată cu o pereche de pantaloni scurți gri, un maieu alb sub care se ascundea un sutien negru, și se așează pe fotoliul de lângă mine, cu un picior sub celălalt picior.

– Nu! Nu am nevoie de somn încă. Probabil o să dorm după-amiază, și nu vreau să mă înțelegi greșit… Ești binevenit să stai aici cât timp vrei.

Eram puțin confuz și încercam să-mi aduc aminte lucrurile pe care le făcusem cu o seară înainte. Sau poate era ceva ce am zis? Pe cât de posesivă era, pe atât era de draguță și dulce. Cred că era pentru prima dată când îi vedeam culoarea reală a părului. Era un păr castaniu deschis pe care l-am observat când și l-a dat după ureche.

– Ești cam tăcut astăzi! Te las să-ți mai revii și între timp mă duc să prepar micul dejun.

Auzisem de black-out-uri, dar niciodată – până aseară – nu trăisem așa ceva. Mă uit prin cameră și în fața unei oglinzi văd câteva peruci cu tunsori și culori diferite. Probabil eram printre puținele persoane care au văzut-o pe adevărata Ely. Dar oare ăsta este numele ei adevărat? Gândurile-mi sunt sparte când vine ea înapoi în cameră și-mi aduce o sticlă cu apă.

– Bea, trebuie să te hidratezi! Nu prea bei de obicei, nu?

– Blocul de desen! tresar eu.

– Este la cafenea! Înainte să plecăm să vizităm orașul, i-am spus chelnerului să aibă grijă de el. Ți-am spus că ești singurul meu prieten din acest oraș, și eu am grijă de prietenii mei.

Mă simțeam oarecum neputincios și-n același timp mă simțeam ca acasă. Este o combinație cam ciudată și greu de descris în cuvinte, dar… deși ne cunoșteam de trei zile, aveam impresia că ne cunoaștem de o viață.

– Mulțumesc! Nu am putut să nu observ perucile. Numele tău adevărat chiar este Ely? o întreb eu în timp ce strâng dopul de la sticlă.

Într-adevăr luasem o gură zdravană de apă de golisem aproape jumătate de sticlă.

– Îmi pare rău că te-am mințit, dar numele meu real nu este Ely. Este doar un pseudonim.

– Dacă nu vrei să-mi spui numele real, nu insist. Nu mă deranjază acest lucru. Și de ce aș fi supărat pe tine, când de-abia ne știm. Îmi aduc aminte frânturi din seara trecută, m-ai putea ajuta cu asta?

– Nu! O să-ți aduci aminte la un moment dat. E ceva trecător oricum.

Mă enerva siguranța cu care-mi vorbea. Se așează lângă mine, mă ia în brațe și îmi aduc aminte de faza asta.

– Miroși a distilerie! îmi spune ea chicotind.

Mă fac mic, stau cu capul în poala ei în timp ce ea mă mângâie pe frunte și se joacă în părul meu. Oare visez? Ce mai e vis și ce mai este realitate? Și stăm așa, uitându-ne spre fereastră cum răsare soarele de după munți și clădirile vechi. Dacă este un vis, nu vreau să mă mai trezesc!

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code