Am cucu’ mic!

Dacă ai ajuns aici, cred și sper că ai ajuns din greșeală! Sau chiar te interesează dacă am cucu’ mic? Te avertizez încă de la început că acest post este un pamflet și trebuie tratat ca atare… oare?!

V-am mai spus în trecut că am tot cochetat cu scena și stand-up comedy-ul… de amatori, bine-nțeles. Și văd cu prieteni de-ai mei de scenă acum au ajuns bine. Mă bucur pentru ei, pentru că eu unul, nu prea sunt genul de persoană care să apară în public și să fie cunoscută. Așa sunt eu, mai timid sau emotiv. Așa am fost de mic copil. Una dintre fostele mele prietene mi-a spus că eram introvertit.

Nu pot nega, pentru că am crezut că are dreptate… dar și când m-am trezit… Mi-a plăcut să îmi aleg prietenii, să cunosc persoane cu adevărat valabile la bine și la greu.

Revenind la mărimea cucului meu!

Este ca și cum ai întreba o femeie ce vărstă sau câte kilograme are. Așa ceva nu se spune! Deși cred că cei mai mulți dintre noi – bărbații – și l-au măsurat-o cel puțin o dată, de curiozitate. Tupeul, nu mă refer la altceva! Și totuși cred că ai ajuns aici din greșeală, dar dacă tot ai ajuns aici, hai să-ți povestesc ceva interesant și frumos… poate pe alocuri amuzant.

Era pentru prima oară când Răzvan venea la mine acasă. I-am zis că stăm la o bărfă, mâncăm ceva, bem și noi o bere – ca băieții. Spargem poate și o sămânță! Treaba este că după a patra bere, am rămas fără băutură. Mai aveam doar un cidru de mere, la 0,75 – o mizerie, cum ar spune același Răzvan. Și acum cred că mă doare capul de la cidrul ăla.

Ca o gazdă bună, am plecat deci să mai cumpăr o navetă de bere. Aș fi cumpărat mai puțin, dar astfel m-ar fi luat vântul pe sus. Când mă întorc de la magazin, o găsesc pe mama cum îi arată lui Răzvan albumul cu poze de când eram eu mic. Măh, da’ mic, nu alta! Știam că în albumul ăla sunt și poze cu mine de la botez, în cucu’ gol.

Normal că m-am enervat puțin. Puțin mai mult!

Răzvan este genul de persoană cu care ți-e drag să mergi la mare. Vrei să faci un castel de nisip și nu ai cu ce? Nicio problemă, te rezolvă el! Face el rost de lopățică, găletușă, tot ce trebuie. Te rezolvă văru’! Tot el este genul de persoană care mai apoi făcea glume la mare pe seama mea:

Când înnotai pe spate se vedea aripioare la rechin și toată lumea a fugit pe pături!” – referindu-se la nasul meu mare. Iar ei îi răspundeam:

Cred că te refereai la faptul că submarinul avea periscopul ridicat…

După ce am tot fost de câteva ori la mare, chiar nu înteleg de ce s-a supărat pe mine și nu am mai mers împreună la mare. Ori are legătură cu pateul de Neptun – despre care o să vă povestesc cu altă ocazie… Ori o fi din cauza prezentată și descrisă mai jos.

Mi-e rușine la mare să stau în slip. Mi se întâmplă asta din cauza faptului că există femei dotate care preferă să facă plajă toples. Motiv pentru care și eu fac plajă mai mult pe burtă. Și de fiecare dată când mă ridicam să plec acasă de la plajă, lăsam în urmă o ditamai groapa în nisip, sub cearșaf sau prosop. La Răzvan nu era chiar așa treaba!

Cert este că ați picat într-o capcană. Iniția voiam să scriu despre „Cum am făcut dragostre cu Dana Budeanu” sau „Cum l-am sărutat pe Tamaș„, nu despre cum am cucu’ mic… dar poate vom vorbi despre asta în posturile viitoare.

Mai mult decât atât, nu voiam ca după un număr de stand-up comedy să vină fetele la mine ca să-mi ceară un autograf… Pentru ca apoi una dintre ele să vină să spună: „Fată, ăsta e băiatul ăla care a zis că o are mică!”, iar cealaltă mai apoi să se scuze… „Hai mai bine să mergem la cel care a zis că o are mare!”.

Întotdeauna am căutat să fac un număr de stand-up comedy mai puțin vulgar. Îl apreciez pe Doru Octavian Dumitru pentru că poate face asta. Genul ăsta de umor mi se pare cu adevărat inteligent. Și dacă am reușit totuși să vă fur un zâmbet cu acest post, înseamnă că mi-am atins scopul.

Vă pup și sper ca într-un viitor apropiat să mă întorc pe scenă fără emoții, pentru că „Da, momițe! Eu recunosc că am cucu’ mic!„. Nu contează mărimea, ci ce știi să faci cu el! Le mulțumesc pe această cale celor doi cititori ai mei (mama și Răzvan).

Nebunelul

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

5 comentarii la „Am cucu’ mic!

  • iunie 13, 2020 la 21:35
    Permalink

    Chiar trebuia sa povestesti despre cum faceam castele de nisip la mare?
    PE BINE?

    Răspunde
  • Pingback: Ziua în care mi-am dat seama că e prea mică - 99XP

  • iunie 14, 2020 la 19:55
    Permalink

    Hahaha :)) am ras cu lacrimi. Eu astept si povestea cu pateul de Neptun. Eu mai des ajung pe la Jupiter si sa vad daca gasesc si acolo ceva asemanator…:))

    Răspunde
  • iunie 16, 2020 la 10:09
    Permalink

    Funny!
    Să înțeleg că i-ai mâncat și pateul lui Răzvan, nu doar dulceața.
    Cât despre albumul ăla foto care sabotează atâta lume, n-ar fi o idee să-l păstrăm într-un seif și să fie tratat ca ”marele secret”?

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code