In cautarea unui loc de munca – Cazul 5

Cazul 5 este un caz mai complicat, cel puțin din punctul meu de vedere. Acum mai bine de 9-12 luni eram în căutarea unui loc de muncă – logic, doar numai despre asta am vorbit în această serie – și am găsit un anunț al unui fost angajator. Am aplicat, dar nu am primit absolut niciun răspuns! Am apelat și la recomandări din interior, într-un final primesc un răspuns de-a dreptul halucinant. În urmă cu 2-3 ani am plecat din compania respectivă pentru că vezi Doamne am primit un feedback negativ din partea cuiva – feedback care se pare că mă afectează și-n prezent!

Îmi iau inima-n dinți, CV-ul actualizat, recomandarea, evaluarea de Lead Assist și mă duc să vorbesc personal cu persoana care se ocupă de recrutări din cadrul companiei respective. După ce aștept, sunt într-un final primit la o discuție în care să-mi pot prezenta pledoaria. Cu CV-ul în față ce dovedea experiența acumulată, cu evaluarea de Lead Assist cu precizarea că oamenii se pot schimba în bine după 2-3 ani, rog spășit o re-evaluare a CV-ului meu. Nici până în prezent nu am primit un răspuns, dându-mi seama că în mod cert feedback-ul a fost același – negativ.

Persoanei respective care mi-a acordat acel feedback negativ acum 2-3 ani nu-i pot spune decât că oamenii se schimbă, și orice om merită o a doua șansă. Este dezamăgitor ca o persoană cu experiență să fie refuzată pe baza cuvântului unei singure persoane. Nu aș vrea să dezvolt subiectul prea mult, pentru că altfel aș fi nevoit să ofer concret date despre compania respectivă, și mi-am promis că nu-mi voi vorbi niciodată de rău angajatorii sau foștii angajatori. După cum am spus, nu companiile sunt de vină – ci oamenii care au putere de decizie din cadrul companiilor.

Dacă vrei să cunoști o persoană cu adevărat, dă-i bani și putere – așa îi vei vedea caracterul fără nicio mască!

10922594_861263600581748_501944733584924297_n

Light

Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

2 comentarii la „In cautarea unui loc de munca – Cazul 5

  • iunie 2, 2015 la 22:28
    Permalink

    Degeaba lași loc de bună ziua, dacă unii oameni pur și simplu se străduiesc să surzească și să fie mulți la salut..

    Răspunde
    • iunie 4, 2015 la 12:38
      Permalink

      Știi ce e trist? Faptul că peste tot unde am lucrat am lăsat loc de bună ziua, iar unii dintre ei mi-au trântit ușa în nas.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code