Clanul – Episodul 4 – Mama
Nici nu stiu cand am adormit, dar ma trezeste telefonul mobil. Aveam un reminder. Era ziua mamei mele, deci trebuie cumva sa-mi fac timp sa ajung si pe la ea. Sunt constient de consecinte, dar… e mama mea. Sper sa inteleaga!
Este deja pranz si nu mi-am facut inca un plan. Mult prea multe crime s-au intamplat cu o zi inainte. Dau telefon la comandantul sectiei 13 de politie si-l anunt de situatia cartitei. L-am avertizat ca oricine va mushca mana care-l hraneste va sfarsi la fel. Il rog frumos sa musamalizeze crima si sa spuna ca locotenentul a murit in misiune. Il intreb cam cat costa chestia asta. Normal ca aflu si pretul, doar totul se poate cumpara cu bani in zilele noastre si mai ales pe criza asta economica. Despre cei care i-au intins o cursa lui Andrei in Cimitirul Evanghelic, a avut grija Marin Groparul – le-a facut acte legale pentru a-i ingropa acolo. Normal ca a pigulit si eu nitel de la marele Don!
Dupa ce termin de vorbit la telefon si sunt convins ca pielea mea este in regula si ca nu are cine sa ma acuze de ceva, ma imbrac frumos si ma pregatesc de plecare. Cumpar un buchet frumos de orhidee. Mamei mele ii plac orhideele. Nu cred ca s-a mutat mama, asa ca ma duc la vechea adresa pe care o stiam.
Ma apropii de usa si ciocan timid. Alberto ma astepta in masina! Ciocan inca o data si apoi nerabdator apas pe sonerie. Aud pasi indreptandu-se spre usa, apoi usor departandu-se.
„Mama, sunt eu! Deschide!”
Iar aud pasii apropiindu-se de usa. Zambesc spre vizor si aud apoi usa cum se descuie.
„Nu ai cum sa fii fiul meu pentru ca fiul meu e mort!” imi raspunde ea.
„Dar mama, sunt chiar aici! Poftim – si-i dau buchetul de flori – la multi ani, mama!”
Ia florile si ma invita in casa. Fratele meu ar trebui sa fie la facultate acum.
„Te servesc cu o cafea?” imi spune ea incercand sa fie politicoasa, desi in sufletul ei fierbea de furie.
„Da mama, chiar te rog!”
„Nu-mi mai spune ‘mama’, pentru ca nu sunt mama ta. Chiar credeai ca daca o sa vii acasa, o sa te astept cu bratele deschise? 4 ani, Light… 4 ani n-ai dat niciun semn de viata, nimic! Plus ca am fost anuntata ca ai murit cand lucrai la nu stiu ce caz.”
„Angelo, mama! Acum numele meu este Angelo Castillo…”
„Nu-mi pasa!” se rasteste ea la mine. Este cu spatele la mine si vad ca tremura tinand lingurita in mana. Isi trage nasul si imi dau seama ca plange.
„Imi pare rau, mama! Imi pare rau ca am venit asa… dar tu mi-ai spus ca bun sau rau, tot copilul tau o sa fiu!”
„Asta era atunci, dar acum… Acum e prea tarziu! Nu poti sa trantesti o fereastra, sa spargi un geam si apoi sa nu intre vantul in locul acela gol… Lipseste ceva. Lipseste geamul, nu?”
„Da, mama! Ai dreptate!” si ma ridic sa plec, dar atunci intra si fratele meu pe usa. Ramane putin blocat in usa apoi ma ia in bratze. El m-a recunoscut! Mama insa il trage deoparte.
„Dar mama, e Light!”
„Nu, nu mai e Light! E Angelo Castroneli acum…”
„Castillo, mama!” o corectez eu.
„Nu-mi pasa cum ti se spune acum, tu nu mai esti fiul meu! N-am crescut un asemenea fiu las…”
Ies ca un uragan din caza. Oricum as fi, si eu am sentimente! Fratele meu iese dupa mine pe scara si ma striga in timp ce mama sta neputincioasa in usa. Ma opresc, dar nu vreau sa ma vada ca plang. Nimic nu e mai dureros decat indiferenta si faptul ca o mama isi reneaga fiul.
„Uite aici cartea mea de vizita. Oricand ai probleme sau nevoie de ceva, sa ma suni! La orice ora, nu conteaza.” Dau noroc cu el si ma sui in masina.
„Don Angelo, sunteti bine? Cum a mers?” ma intreaba Alberto.
„Alberto, sa-i dam drumul!” ii spun eu, fara a mai scoate niciun cuvant.
Da, povestea merge mai departe în acelaşi ritm antrenant…
oo da asteptam d mult episiodu 4 🙂 tia luat km mult sal scrii. faza cu regasirea parintitlor kre isi reneaga copilu o mai ai intrun blog .. exact la fel.. in ala cu invitatia la nunta.. s km repeta 😐 fii mai inventiv..
Cat despre geam… se schimba si nu mai intra vantu ( sorin, ovidiu).
Daca o mama isi reneaga copilu dupa doar 4 ani… iti dai seama k restu cu atat mai mult te uita. ia aminte din ceea ce scrii chiar tu 😉
wow, ce intorsatura … stii ce imi place cel mai mult la ceea ce scrii? … faptul ca reusesti sa transpui in cuvinte o realitate incredibil de adevarata … mi se pare o adevarata arta! ceea ce ai scris in acest episod arata ca indiferent cate lucuri isi doreste o persoana in viata, lucruri materiale, nimic nu conteaza mai mult decat un cuvant, o vorba buna, o mangaiere sau un sarut al unei persoane dragi … mult succes in continuare si felicitari:>
Cineva m-a acuzat de faptul ca as fi copiat acest episod din alta carte a mea. Se aseamana, ce e drept, dar… nu e la fel. Doar nu era ca ma’sa sa-si primeasca copilul pe care-l stia mort de 4 ani, cu bratele deschise, nu?
Ai inteles bine ce am vrut sa accentuez. Nu am vrut sa accept acel comment din partea unei terte persoane tocmai pentru ca a incercat sa se foloseasca de acest post pentru a explica anumite chestii care i se intampla. Eu doar am spus si am descris un adevar al faptelor intamplate. Fiul ratacitor si rau se intoarce la ma’sa, iar ma’sa il reneaga. Ce e atat de greu de inteles?
duda…deci scri din ce in ce mai bine…ar trebuii sa te apuci sa scri o carte…:d cred ca ai avea super succes;)
bine k dadui dilit la comentu meu si k imni rasp in particular… iubirea d mama e una… iubirea d la o fata… e altceva .. dar nici asta nu pricepi..
Unii ma lauda, iar altii ma injura! Nu am cum sa accept toate commenturile!
Asta o sa si fac, Duda. O sa scriu romanul „Invitatia la nunta” pe care sper sa-l termin pana o sa vin in tara, daca o sa-mi mai arda de scris… si cand vin in tara, o sa ma rog de lume sa-mi publice manuscrisul. La inceput un tiraj mic, de maxim 1000 de exemplate, apoi mai vedem!
Mi-a placut mult si sunt curioasa…exista continuarea???
Hime, tinand cont ca s-a ajuns abia la episodul 4, si presupunand ca n-ai citit prima serie a povestii, „Detectivul particular”… te anunt ca sigur va avea o continuare. Prima serie a avut 16 episoade. Vreau ca seria a doua sa fie si mai si.
Prima serie o gasesti aici.
Nu am citit prima serie dar mi-ar place…
Atunci spor la citit! 🙂
da` chiar, ce`ai mai facut cu cartea aia ce o incepusesi tu s`o scrii ?
Alex`andra, cartea aia sper s-o termin pana revin in tara ca s-o public la fix cand o sa vin q bani in tara! (asta numai daca o sa imi ajute Dumnezeu sa ma realizez makr financiar)