Clanul“ va fi continuarea cărții „Cazul complicat“, cunoscută de către voi ca și „Detectivul particular“.

Light?! Cine este acest Light? Numele meu este Angelo Castillo, un cetățean de origine italiană, stabilit în România. Probabil că v-am lipsit, sau probabil că nu. Mi-ar plăcea să împărtășesc mai multe cu voi, să vă spun de ce am lipsit atâta și ce am plănuit în tot acest timp. De fapt probabil că voi face asta în scurt timp.

Cât timp am stat în Italia, am avut timp să-mi pun gândurile în ordine. Acolo am fost prezentat unor persoane foarte importante din lumea interlopă și am ajuns să-l cunosc chiar și pe The Godfather – Nașul celor de acolo. Pentru că nu am putut rămâne în România, am fost nevoit să găsesc o cale de a mă întoarce, iar Nașul a venit cu ideea de a-mi face rost de o altă identitate. Atunci când s-a ivit ocazia, am făcut schimb de identitate cu o persoană din Italia… un tânăr de aceeași vârstă cu mine, ce murise într-un accident de mașină. Știu că sună morbid, dar cam așa funcționează lucrurile. După câteva acte false, carabinierii au anunțat la știri că un tânăr român a fost implicat într-un acident de mașină, în urma căruia a decedat. Nu, nu mi-am schimbat înfățișarea, sunt același eu, dar cu un alt nume.

Cum am ajuns în țară, trebuia să fac în așa fel încât să-mi plătesc datoria față de Cappo (Nașul) pentru noua identitate.

Nu vreau să divulg prea multe, tot ce vă pot spune este faptul că această continuare a primei cărți va avea mai multă acțiune, violență, sex… Va fi ceva total diferit de primele aventuri ale mult cunoscutului detectiv particular. Lucrăm de zor la copertă și punem cap la cap toate episoadele, pentru a vă garanta o lectură plăcută. Sper ca în maxim 3 luni să fie gata cartea. 😉

Sponsored Ad
DISTRIBUIȚI
Mă aflu în lumea blogosferei din aprilie 2008. Am început prin a scrie pe platforme precum Blogger sau Yahoo 360. De atunci scrisul a devenit un mod de viață pentru mine - scriind de la povești de dragoste, dramă, mister, până la articole cu știri mondene sau pur și simplu păreri proprii.

LĂSAȚI UN MESAJ

AlphaOmega Captcha Classica  –  Enter Security Code
     
 
Please enter your name here